Brazilia, una dintre favoritele la câștigarea Campionatului Mondial din Qatar, a fost eliminată în sferturile de finală de către Croația, după loviturile de departajare.
Tite, selecționerul formației sud-americane a plătit cu postul eșecul contra europenilor, iar acum șefii federației caută un înlocuitor.
Potrivit presei din Marea Britanie, Jose Mourinho este favorit să preia naționala Braziliei, însă la colț stă și Zinedine Zidane.
Prima variantă a brazilienilor a fost Carlo Ancelotti, însă antrenorul italian a preferată să rămână la Real Madrid: „Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt fericit la Real Madrid. Am contract aici până în 2024 și dacă nu mă dau afară până atunci, nu voi pleca. O să fie timp să vorbim despre viitorul meu”, a declarat tehnicianul în vârstă de 63 de ani.
După refuzul italianului, Selecao s-a reorientat către Jose Mourihno. Potrivit celor de la Daily Mail, antrenorul celor de la AS Roma ar fi tentat să preia naționala lui Neymar. Deocamdată, „The Special One” rămâne tăcut, chiar dacă în trecut a dezvăluit că și-ar dori să devină selecționer, de preferabil al țării sale natale.
„Vreau să am experiența de a-mi antrena țara într-o zi. Aș vrea să-mi fac familia mândră și sunt sigur că se vor simți foarte mândri într-o zi, atunci când voi deveni selecționer”, a declarat „Mou” în 2008. „Vreau să încerc să dau ceea ce am naționalei țării mele”, mai spunea Mourinho în 2014.
„Vreau să am experiența de a-mi antrena țara într-o zi. Aș vrea să-mi fac familia mândră și sunt sigur că se vor simți foarte mândri într-o zi, atunci când voi deveni selecționer”, a declarat „Mou” în 2008.
„Vreau să încerc să dau ceea ce am naționalei țării mele”, mai spunea Mourinho în 2014.
Dacă pista Jose Mourinho va pica și ea, președintele Federației de Fotbal din Brazilia, Ednaldo Rodrigues, este gata să îl contacteze pe Zinedine Zidane, care este liber de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER